Orator of The Free Lodge

Francmasoneria nu face prozelitism. După deviza 2B1Ask1 (To be one, ask one), cel care trebuie să facă primul pas este cel care caută Lumina. Va fi de datoria lui să îşi găsească şi să-şi recunoască Maestrul, aşa cum Maestrul, la rândul său, este atent la cei dinprejurul său care ar putea fi la un moment dat candidaţi la iniţierea masonică.

Odată ce şi-a întâlnit maestrul, Novicele se pregăteşte pentru a fi primit în Lanţul de Unire în inima lui străduindu-se să îi iubească pe toţi oamenii ca pe fraţii săi. Pentru că Francmasoneria este înainte de toate, o Frăţie, o Comunitate Fraternă.

Iniţierea ceremonială are loc într-o Lojă alcătuită din şapte oameni. Loja este condusă de un preşedinte, numit Venerabilul Maestru al Lojii şi de alţi doi Maeştrii numiţi Supraveghetori.

. Aceşti Ofiţeri, împreună cu Secretarul şi Oratorul, sunt cele cinci Lumini ale Lojei. Dar este nevoie de cel puţin şapte Fraţi reuniţi pentru ca Loja să fie perfectă, aptă de a conferi iniţierea.

Îndatoririle unui Discipol Mason sunt să se ferească de viciu şi să practice virtutea, preferând tuturor lucrurilor Justiţia şi Adevărul. Noi înţelegem Virtutea ca forţa de a face binele. Ea este publică, atunci când este închinată societăţii, este privată când e exercitată în mod dezinteresat, în favoarea indivizilor, şi este domestică atunci când priveşte îndatoririle faţă de familie. Virtutea nu se opreşte nici în faţa sacrificiului, nici în faţa morţii, atunci când este vorba de îndeplinirea unei îndatoriri. Prin practica Virtuţii, discipolul va urmări stăvilirea clocotului pasiunilor ce tresaltă în piept, ocrotind capul de exaltaţia febrilă, susceptibilă de a compromite luciditatea spiritului nostru. La sfârşitul uceniciei, el va putea exclama:

,,Sunt în deplină stăpânire de sine, şi pot judeca totul cu imparţialitate!”

Francmasoneria este alianţă universală a oamenilor luminaţi, uniţi pentru a lucra în comun la perfecţionarea intelectuală şi morală a umanităţii. Aceasta este o Frăţie care nu trebuie confundată cu o religie în sensul comun al cuvântului. Însă, mai mult decât oricare instituţie, ea îi leagă pe oameni între ei; iar prin aceasta ea este religioasă în sensul cel mai larg al acestui termen[1], prin comunitatea pe care o creează.

Un mason este un om liber şi se bune moravuri, prieten deopotrivă al bogatului şi al săracului dacă aceştia sunt virtuoşi. Omul liber este cel care, după ce moare pentru prejudecăţile vulgului, se vede renăscut la noua viaţă pe care i-o conferă iniţierea. Libertatea este puterea de a îndeplini sau a nu îndeplini acţiuni corespunzătoare propriei noastre voinţe; este dreptul de a face tot ceea ce nu este contrar legilor şi moralei, precum libertăţii altora; este dreptul de a ne folosi de avantajele garantate de legi; este puterea de a ne elibera de sclavia instinctelor, de eroarea prejudecăţilor şi superstiţiilor şi de a deveni, prin raţiune, proprii noştri stăpâni. Pentru Francmasonerie, morala este o lege care cârmuieşte umanitatea inteligentă şi liberă, deosebind-o de animalitate şi îndrumând-o spre un necontenit progres al nobleţei speciei noastre. Ea se adresează sentimentelor celor mai curate ale sufletului omenesc, în scopul de a asigura triumful raţiunii şi virtuţii. Valoarea fiecărui om trebuie apreciată pe măsura calităţilor sale morale. Respectul nu trebuie să se măsoare decât prin consecvenţa şi energia pe care le acesta le aduce la înfăptuirea binelui comun.

Pentru că se cuvine ca un Discipol Mason să evite să se laude sau să fie prea sigur de sine, să se ferească să ajungă la concluzii pripite înainte de a fi apelat la Luminile fraţilor săi, el nu se va mândri niciodată cu apartenenţa la Francmasonerie. De fapt, un membru al Francmasoneriei nu devine cu adevărat iniţiat decât atunci când inteligenţa lui se dechide înţelegerii Misterelor Francmasoneriei. Acest lucru se poate petrece în unele cazuri înainte de ceremonia propriu-zisă de Iniţiere, mult mai târziu sau, poate, niciodată.

Un mason poate fi recunoscut după felul în care acţionează, mereu echitabil şi franc, după limbajul loial şi sincer, şi, în sfârşit, prin solicitudinea fraternă pe care o manifestă pentru toţi cei de care este legat prin legături de solidaritate. Masonul trebuie să fie inspirat în acţiunile sale din sentimentul de echitate, el trebuie să vizeze nivelarea inegalităţilor arbitrare, şi să contribuie la ridicarea permanentă a stării morale şi materiale a fraţilor şi a societăţii.